JOB
Breaking news
Două oportunități de carieră deschise la Cluster TEC . Nu căutăm doar colegi, ci oameni care vor să contribuie la transformarea industriei construcțiilor.
Carieră la Cluster TEC: Specialist în Marketing și Asistent Manager

Asistent Manager

Numele meu este Felix și, până acum, am fost Asistent Manager la Cluster TEC. Urmează să avansez într-un alt rol în cadrul organizației, iar asta înseamnă că locul pe care l-am ocupat până acum rămâne liber. Suntem, așadar, în căutarea unui nou Asistent Manager, căruia mi-ar plăcea să îi predau ștafeta așa cum se cuvine.

E o poziție în care ești aproape de tot ce se întâmplă în organizație. Într-o zi obișnuită te ocupi de corespondență, ții ordine în contracte și în documentele de proiect, pregătești materialele pentru ședințe și te asiguri că nimic nu se pierde pe drum. Suntem un cluster din zona construcțiilor și a digitalizării și lucrăm cu proiecte europene, ceea ce presupune multe documente, termene și rigoare, dar și satisfacția de a face parte din inițiative care contează cu adevărat.

O bună parte din rol înseamnă relația cu oamenii și evenimentele. Ești adesea primul punct de contact pentru membri și parteneri, iar când clusterul organizează o conferință sau o întâlnire, acolo se vede cel mai clar rezultatul muncii tale. Sunt zilele cele mai solicitante, dar și cele mai satisfăcătoare.

Ca să vă faceți o imagine mai clară asupra a ceea ce presupune rolul, dincolo de felul în care l-am descris până acum, am selectat din fișa de post cele mai relevante atribuții. Le găsiți mai jos.

 

Principalele atribuții:

●      Gestionarea corespondenței și a documentelor — înregistrare, distribuire, arhivare fizică și electronică

●      Redactarea și tehnoredactarea de documente (adrese, note interne, minute de ședință)

●      Organizarea ședințelor și gestionarea agendei conducerii

●      Ținerea evidenței contractelor, actelor adiționale și a documentelor membrilor

●      Suport la întocmirea și gestionarea documentelor pentru proiectele europene

●      Colectarea și centralizarea documentelor de la membri și parteneri, actualizarea evidențelor interne

●      Suport HR minimal — contracte individuale de muncă, dosare de angajare, legătura cu contabilitatea

●      Suport logistic la organizarea evenimentelor Cluster TEC — coordonare cu furnizorii, liste de participanți, protocol

●      Relația cu membrii și partenerii, adesea ca prim punct de contact al clusterului

 

Ce ne dorim:

●      Persoană organizată, atentă la detalii și de încredere

●      Comunicare corectă în română și nivel bun de engleză (lucrăm des cu parteneri și documente internaționale)

●      Capacitatea de a lucra sub presiune, mai ales în perioadele aglomerate (termene de proiect, evenimente)

●      Discreție și confidențialitate în gestionarea informațiilor sensibile

●      Confort în utilizarea instrumentelor digitale, inclusiv AI, în activitatea curentă

●      Nu sunt necesare studii superioare sau experiență în construcții — contează seriozitatea și dorința de a învăța

 

Specialist în Marketing

Test de compatibilitate: Ne potrivim? 

Pune un deget jos dacă...
✔️ Îți vin automat idei când citești un articol și ai rescris în minte postările altor branduri spunând: „Eu aș fi făcut-o altfel.”
✔️ Pentru tine, un episod de podcast nu înseamnă doar un episod, ci zeci de bucăți de conținut.
✔️ Îți place să construiești comunități, nu doar să aduni urmăritori.
✔️ Social media este limbajul tău și știi că un like este doar începutul unei conversații.
✔️ Scrii impecabil în limba română și comunici cu ușurință în limba engleză.

Dacă ai pus degetul jos de mai multe ori, probabil că deja ai înțeles despre ce este acest rol. Și, cel mai probabil, noi te căutam pe tine.

Nu vei vinde produse. Rolul acesta nu este despre a bifa taskuri. Este despre a transforma idei bune în conținut care oprește scroll-ul. Vei convinge oameni că viitorul merită construit.

La Cluster TEC vorbim despre digitalizare, inovare și sustenabilitate. Despre subiecte importante. Despre subiecte pe care, de multe ori, nimeni nu are răbdare să le citească.

Nu căutăm un executant. Căutăm un om care vine cu idei. Un om suficient de independent încât să nu aștepte instrucțiuni pentru fiecare task. Suficient de disciplinat încât să ducă proiectele până la capăt. Și suficient de creativ încât să facă oamenii să spună:

„Stai puțin... asta chiar vreau să citesc.”

Aici intervii tu! Căutăm un om care știe să transforme informația în conținut, conținutul în conversații și conversațiile în comunități.
Nu trebuie să le știi pe toate. Dar vrem să fii curios. Să-ți placă să înveți. Să vii cu idei. Să accepți feedback și să transformi fiecare proiect într-o versiune mai bună decât cea precedentă.

Noi venim cu proiectele. Tu le dai voce. Iar împreună putem face inovarea și sustenabilitatea imposibil de ignorat.

Dacă ai ajuns până aici, probabil că ar trebui să aplici.

Simți că este vreun rol în care te-ai regăsi? Trimite un CV la office@clustertec.ro si spune, în câteva rânduri, ce te motivează să aplici pentru acest rol și de ce crezi că te-ai potrivi în echipei Cluster TEC?

 

JOB