Lansarea BUILD UP Skills
Uniunea Europeană lansează inițiativa BUILD UP Skills pentru consolidarea competențelor și calificărilor profesioniștilor din sectorul construcțiilor și al renovării clădirilor.
SKILLSBOOST SEE face parte din ecosistemul european BUILD UP Skills, inițiativă lansată de Uniunea Europeană în 2011 pentru consolidarea competențelor și calificărilor profesioniștilor din construcții și renovarea clădirilor.
Proiectul pornește de la o problemă concretă identificată prin etapele anterioare BUILD UP Skills: existența unor strategii și Foi de Parcurs Naționale care identifică nevoile de competențe și măsurile necesare, dar care trebuie transpuse mai departe în programe de formare, calificări, mecanisme de cooperare, politici și surse de finanțare .
SKILLSBOOST SEE urmărește trecerea de la planificare la implementare, prin operaționalizarea măsurilor din National Roadmaps 2030, dezvoltarea și testarea programelor de formare și certificare, consolidarea Platformelor Naționale de Calificare și identificarea mecanismelor prin care aceste activități pot fi susținute pe termen lung.
Proiectul acordă o atenție specială competențelor necesare pentru clădiri cu emisii zero (ZEB), integrarea surselor regenerabile de energie, digitalizare și smart construction, BIM, economie circulară și utilizarea eficientă a materialelor și resurselor.
SKILLSBOOST SEE continuă un proces european început în 2011, odată cu lansarea inițiativei BUILD UP Skills. Etapele succesive au construit baza strategică și mecanismele de calificare, iar SKILLSBOOST SEE duce acest proces către implementarea și monitorizarea măsurilor.
Uniunea Europeană lansează inițiativa BUILD UP Skills pentru consolidarea competențelor și calificărilor profesioniștilor din sectorul construcțiilor și al renovării clădirilor.
Prima etapă din România s-a desfășurat între 1 noiembrie 2011 și 30 aprilie 2013. Principalii actori naționali din energie, educație, formare și construcții au fost reuniți într-o Platformă Națională de Calificare.
Procesul a continuat prin BUILD UP Skills Romania – Pillar 2 (QualiShell), orientat către dezvoltarea și implementarea schemelor de calificare.
Accentul se mută de la identificarea priorităților către implementarea și monitorizarea măsurilor stabilite prin National Roadmaps.
O inițiativă europeană implementată în patru țări din Europa de Sud-Est, care reunește administrația publică, mediul universitar, industria, educația și organizațiile profesionale.
14 organizații din România, Bulgaria, Croația și Grecia reunesc expertiză din construcții, energie, educație, cercetare, administrație publică și formare profesională.
Scopul SKILLSBOOST SEE este de a transforma prioritățile stabilite prin National Roadmaps în măsuri concrete și monitorizabile pentru dezvoltarea competențelor din sectorul construcțiilor.
Priorități, nevoi și direcții strategice pentru dezvoltarea competențelor.
Formare, calificări, cooperare, politici și mecanisme de finanțare.
Transpunerea priorităților stabilite prin Roadmap-uri în acțiuni concrete și monitorizabile.
Dezvoltarea și testarea programelor de formare și certificare pentru profesiile prioritare.
Integrarea noilor tehnologii și a competențelor emergente în calificări și standarde ocupaționale.
Consolidarea colaborării dintre industrie, educație, formare profesională și autorități.
Atragerea tinerilor și a profesioniștilor aflați în tranziție către cariere în construcții.
Conectarea competențelor și calificărilor cu politicile publice relevante pentru transformarea sectorului.
Identificarea și mobilizarea surselor de finanțare pentru formare și dezvoltarea competențelor.
Facilitarea schimbului de experiență și a transferului rezultatelor între țările participante.
SKILLSBOOST SEE intervine simultan asupra competențelor, calificărilor, cooperării, politicilor și finanțării, pentru ca schimbarea să poată continua și după încheierea proiectului.
SKILLSBOOST SEE se adresează întregului ecosistem implicat în dezvoltarea și utilizarea competențelor din construcții — de la profesioniști și companii, până la furnizori de educație, autorități și persoane interesate de o carieră în sector.
Companii care au nevoie de competențe actualizate pentru tranziția verde și digitală.
Actori care contribuie la standarde, calificări și conectarea programelor de formare cu nevoile pieței.
Instituții implicate în politici, standarde și mecanisme pentru dezvoltarea competențelor.
Persoane aflate la început de drum profesional și interesate de profesiile verzi și digitale.
Persoane care explorează noi domenii de activitate și oportunități profesionale în construcții.
SKILLSBOOST SEE combină dialogul dintre actori, dezvoltarea programelor de formare, implementarea măsurilor din Roadmap-uri, activitățile demonstrative și identificarea finanțărilor necesare pentru dezvoltarea competențelor pe termen lung.
În fiecare dintre cele patru țări, SKILLSBOOST SEE va consolida și operaționaliza National Qualification Platforms.
Platformele vor reuni reprezentanți ai ministerelor, autorităților, furnizorilor VET, universităților, companiilor, camerelor și organizațiilor profesionale.
În cadrul Platformelor Naționale vor funcționa grupuri tematice dedicate unor domenii prioritare pentru viitorul construcțiilor.
Grupurile vor produce rezultate concrete precum recomandări, position papers, contribuții la consultări și propuneri pentru standarde educaționale sau ocupaționale.
În fiecare țară vor fi implementate minimum patru măsuri prioritare, rezultând cel puțin 16 măsuri la nivelul întregului proiect.
Proiectul va valorifica și adapta instrumente și metodologii dezvoltate prin proiecte europene anterioare, inclusiv DiVIRTUE, RINNO, nZEB Ready, BUS League, BUSGoCircular și iCON.
Vor fi organizate minimum trei roadshow-uri în fiecare dintre cele patru țări.
Activitățile vor valorifica inclusiv experiența și instrumentele dezvoltate în cadrul nZEB Roadshow.
Proiectul va desfășura activități dedicate atragerii tinerilor, femeilor și persoanelor aflate în tranziție profesională către sectorul construcțiilor.
Activitățile vor fi realizate împreună cu școli, furnizori VET, centre pentru tineri și companii.
SKILLSBOOST SEE va utiliza presa, canalele digitale și experiențele profesioniștilor pentru a prezenta oportunitățile oferite de profesiile verzi și digitale.
Vor fi prezentate experiențe ale profesioniștilor, formatorilor, femeilor din sector și persoanelor care au făcut o tranziție profesională.
Proiectul va conecta programele de formare și măsurile din Roadmap cu sursele de finanțare care le pot susține pe termen lung.
SKILLSBOOST SEE este implementat de un consorțiu internațional care reunește organizații din administrația publică, mediul universitar, industria construcțiilor, educație și formare profesională, energie și organizații profesionale.
Coordonatorul consorțiului internațional SKILLSBOOST SEE.
Partener în consorțiu și actor implicat în implementarea activităților SKILLSBOOST SEE în România.
Componența consorțiului și statutul EnEffect de coordonator sunt stabilite în Consortium Agreement al proiectului.
Cluster TEC contribuie la implementarea proiectului atât la nivel național, cât și la nivel de consorțiu, cu un rol important în coordonarea grupurilor tematice, dezvoltarea competențelor digitale, orientarea profesională, comunicare și identificarea mecanismelor de finanțare.
Cluster TEC contribuie la metodologia grupurilor tematice la nivelul proiectului și coordonează activitatea acestora în România.
Activitățile sunt completate de întâlniri și colaborări online.
Cluster TEC va contribui la co-crearea programelor de formare și certificare împreună cu industria și furnizorii VET.
Cluster TEC va participa la activități dedicate atragerii tinerilor și noilor profesioniști către sectorul construcțiilor.
Cluster TEC contribuie la activitățile media, social media și storytelling, cu accent pe exemple reale și profesioniști din sector.
Cluster TEC contribuie la conectarea măsurilor din Roadmap cu sursele de finanțare disponibile pentru implementare și continuitate.
Identificarea competențelor necesare și actualizarea direcțiilor strategice și a Roadmap-ului național.
Punerea în practică a măsurilor, dezvoltarea programelor de formare și susținerea continuității acestora.
SKILLSBOOST SEE urmărește rezultate măsurabile, de la formarea profesioniștilor și dezvoltarea programelor de învățare până la implementarea măsurilor din Roadmap-uri și mobilizarea finanțărilor necesare pentru continuitate.
Minimum 1.000 de participanți în fiecare dintre cele patru țări.
Minimum două programe dezvoltate sau adaptate în fiecare țară.
O rețea de formatori pregătiți pentru competențele verzi și digitale.
Minimum patru măsuri implementate în fiecare țară participantă.
Minimum trei evenimente demonstrative organizate în fiecare țară.
Expunere prin media, digital, evenimente și activități de comunicare.
Țintă pentru susținerea măsurilor din Roadmap și a activităților de dezvoltare a competențelor.
Impactul urmărit de SKILLSBOOST SEE este construirea unui sistem mai puternic pentru dezvoltarea, recunoașterea și finanțarea competențelor necesare tranziției verzi și digitale a sectorului construcțiilor.